|sâmbătă, octombrie 19, 2019
Sunteti aici: Home » Locale » Operaţie în premieră absolută efectuată la Spitalul Judeţean
  • Urmareste-ne!

Operaţie în premieră absolută efectuată la Spitalul Judeţean 

O intervenţie chirurgicală în premieră absolută pentru unitatea spitaliceascăspital a fost efectuată luni la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare.

Este vorba despre implantul protezei de revizie la nivelul articulaţiei genunchiului unei femei în vârstă de 65 de ani, intervenţia chirurgicală fiind realizată în cadrul secţiei de Ortopedie.

Operaţia a fost efectuată de profesor doctor Dan Lucaciu, şeful Spitalului Clinic de Ortopedie Cluj Napoca şi şeful catedrei de ortopedie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ,,Iuliu Hațieganu” Cluj Napoca, precum şi de dr. Virgil Aniţaş, medic şef al secţiei Ortopedie din cadrul SJU Satu Mare.

Intervenţia chirurgicală a constat în înlocuirea protezei iniţiale montate la articulaţia genunchiului, care a fost iniţial implantată în urmă cu 5 ani. Această proteză, care redă mobilitatea genunchiului la pacienţii afectaţi de gonartroză, se deteriorează în timp, după 5-10 ani, sau chiar mai mult, în funcţie de toleranţa, rezistenţa şi factorul biologic al fiecărui pacient.

Citeste mai departe

Mai multe titluri din categorie: