|joi, aprilie 18, 2024
Sunteti aici: Home » Interne » Magistraţii condamnaţi pentru acte de corupţie nu vor mai beneficia de pensie de serviciu
  • Urmareste-ne!

Magistraţii condamnaţi pentru acte de corupţie nu vor mai beneficia de pensie de serviciu 

Magistraţii care, ulterior eliberării din funcţie, au fost
condamnaţi definitiv pentru o infracţiune de corupţie
nu vor beneficia de pensie de serviciu, potrivit unui
proiect de lege adoptat marţi de Executiv.
„Astfel, judecătorii, procurorii, magistraţii – asistenţi şi asimilaţii acestora care, ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau în legătură cu acestea, ori pentru o infracţiune de serviciu sau în legătură cu serviciu, comise cu intenţie, nu beneficiază de pensie de serviciu şi nici de indemnizaţia prevăzută la art. 81 din Legea nr. 303/2004. Aceste persoane beneficiază doar de pensia în sistemul public, în condiţiile legii”, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului.

Proiectul de lege completează Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat pe 20 august că plenul CSM a avizat favorabil propunerea de eliminare a pensiei speciale pentru magistraţii care au fost condamnaţi pentru corupţie şi pentru orice alte infracţiuni care aduc atingere prestigiului justiţiei, iar actul normativ se va aplica şi celor care sunt în prezent condamnaţi definitiv.

Citeste mai departe

Adauga un comentariu