|marți, iunie 27, 2017
Sunteti aici: Home » Interne » Încă un bebeluş internat la Spitalul Marie Curie a murit
  • Urmareste-ne!

Încă un bebeluş internat la Spitalul Marie Curie a murit 

O fetiţă diagnosticată cu sindrom hemolitic-uremic, care era internată la Spitalul inca-un-bebelus-internat-la-spitalul-marie-curie-a-murit
„Marie Curie”, a decedat în noaptea de duminică spre luni, au declarat pentru
AGERPRES surse medicale.

Potrivit surselor citate, fetiţa era internată la secţia de Terapie Intensivă a unităţii medicale.
”Un al doilea copil cu sindrom hemolitic-uremic a murit luni, la ora 3,30″, au precizat sursele.
Săptămâna trecută, o fetiţă din Topoloveni de un an a murit, după ce a fost adusă în stare gravă la ”Marie Curie”, fiind infectată cu o bacterie şi ulterior diagnosticată cu sindrom hemolitic-uremic.

Duminică, la ”Spitalul Marie Curie” erau internaţi 11 copii cu sindrom hemolitic-uremic.

„În prezent, la Spitalul Marie Curie sunt internaţi 11 copii cu sindrom hemolitic-uremic. Cinci dintre aceştia sunt pe secţia de Terapie Intensivă şi fac dializă peritoneală. În cursul nopţii, un copil s-a decompensat şi a necesitat şi el protezare ventilatorie, deci este respirat pe aparate. În momentul de faţă sunt doi copii ventilaţi mecanic, ceilalţi trei aflaţi în terapie intensivă – în stare gravă, dar stabilă – deocamdată nu necesită protezare ventilatorie. Pe secţia de nefrologie se află internaţi alţi şase copii, trei dintre ei necesită dializă peritoneală, trei au funcţia renală reluată. În momentul de faţă nu li se face dializă. Evoluţia în această boală este lentă, şi-au reluat diureza şi asta este un lucru foarte bun”, a explicat duminică medicul Denis Stănescu.

Mai multe titluri din categorie: