|miercuri, iulie 30, 2014
Sunteti aici: Home » Lumea copiilor » Cate mese pe zi trebuie sa aiba un copil
  • Urmareste-ne!

Cate mese pe zi trebuie sa aiba un copil 

Una dintre primele deprinderi care trebuie imprimate
copilului este programul ordonat de masa.
In toate timpurile a existat un ceremonial
al servirii hranei, pe care toti comesenii
trebuiau sa-l respecte.

Agitatia proprie zilelor noastre ne indeparteaza tot mai mult de ceea ce ar trebui sa insemne de fapt aceasta, insa datoria ta, ca mamica, este sa stabilesti macar cateva reguli de baza pentru copilul tau.

Dezechilibrul creeaza probleme
Un program de alimentatie care nu este bine stabilit creeaza diverse probleme. Vorbim astfel de dezechilibre alimentare care afecteaza dezvoltarea armonioasa a copilului, de tulburari digestive sau chiar de atmosfera negativa produsa de conflictele dintre mama si copil aparute atunci cand cel mic nu respecta programul de masa. Rezultatul acestora va fi unul pe masura: dureri de stomac, balonare, constipatie, greturi. Dar malnutritia are si manifestari ale suferintei sistemului nervos: ameteli, dureri de cap, iritabilitate, anxietate.

Disciplina alimentara
Pentru a evita toate aceste neajunsuri, pastreaza o ordine a pranzurilor, oferindu-i micutului tau o alimentatie sanatoasa, care asigura o dezvoltare fizica si psihica armonioasa, dar si o rezistenta marita fata de infectii. Principiile de baza – proteine, glucide, lipide, alaturi de saruri minerale, apa si vitamine – trebuie sa se regaseasca in hrana zilnica a puiului tau.

Cate mese trebuie sa aiba un copil pe zi
Mesele copilului ar trebui sa fie in numar de 5: trei mese principale si doua gustari. Copiii prescolari si scolarii mici au nevoie de aproximativ 1500 de calorii pe zi, intr-o anumita proportie: 10-20% proteine (lactate, oua, carne), 20-25% lipide (ulei, unt), 50-55% carbohidrati (glucide: fructe, legume, zarzavaturi, paine, cereale, gris).

Mesele principale
Studiile arata ca un copil care mananca micul dejun are performante mai bune la scoala si la testele cognitive. Deci, nu e indicat sa “sari” peste micul dejun. Acesta ar trebui sa furnizeze, in special, energie, pentru a ajuta copilul sa functioneze in parametrii optimi pana la pranz. Incearca sa pastrezi echilibrul intre substantele hranitoare, pentru ca hrana in cantitati prea mici incetineste cresterea, iar in cantitati prea mari duce la imbolnaviri digestive, obezitate sau afectiuni cardiace.

Pranzul nu trebuie sa fie prea gras, condimentat sau complicat gatit. Pentru ca un copil trebuie sa manance “de toate”, vei inlocui un zarzavat cu altul, vei face un preparat in locul altuia, vei strecura alimentul care nu-i place, in cantitate mica, printre celelalte ingrediente. Evita ca cina sa o servesti tarziu seara. Preparatele vor fi usoare, pentru a nu impovara digestia.

Ce si, mai ales, cat?
Copilul are nevoie, deopotriva, de proteine complete, grasimi, glucide, saruri, vitamine si apa. Proteinele ii sunt asigurate prin alimentatia cu lapte, branza, oua, carne si peste. Sunt necesare 3,5 grame de proteine pe kilocorp. Carnea fiarta la aburi sau fripta la gratar reprezinta cele mai indicate forme sub care poti sa i-o servesti micutului. Nu trebuie sa depaseasca 50-60 de grame pe zi.

Este complet gresit sa scoti grasimile (lipidele) din meniul copilului tau. Acestea ajuta la dezvoltarea sistemului nervos, furnizeaza energie si caldura si aduc o cantitate insemnata din vitaminele A, D, E si K. Le gasesti in lapte, oua, dar si in multe legume, cum ar fi avocado, nuci, masline. Carbohidratii (din paine, gris, paste fainoase, zarzavaturi, fructe) sunt substante energetice necesare sistemului muscular si creierului, asa ca este bine ca micutul tau sa le regaseasca in farfuriuta.


Mai multe titluri din categorie:

Adauga un comentariu


Fatal error: Call to undefined function echo_views() in /home/smro/public_html/wp-content/themes/localnews/single.php on line 15